Se incarca...

Date disponibile

Detalii eveniment

 

 

Anathema revine în România în cadrul ARTmania Bucharest Blast 

 

ANATHEMA, una dintre cele mai cunoscute trupe britanice de alternative, experimental rock, revine la București, în cadrul celui de-al doilea eveniment din seria ARTmania Bucharest Blast. Alături de ei, pe scenă vor urca francezii de la Alcest, pionierii subgenului muzical blackgaze. Show-ul va avea loc pe 24 octombrie 2017, de la ora 19:00, la Arenele Romane.

 

Concertul Anathema face parte din turneul european de promovare al ultimului album, „The Optimist”, care va fi lansat pe 9 iunie 2017, sub labelul Kscope Records. Noul disc a fost înregistrat în iarna anului trecut și este descris de trupă drept albumul care va dezvălui unele dintre cele mai întunecate, provocatoare și surprinzătoare piese compuse de Anathema până acum. Frumusețea, intensitatea, drama, liniștea, speranța, trimiterile la o dimensiune extra-muzicală, elemente care au reprezentat laitmotivele călătoriei artistice parcurse de trupă de-a lungul timpului, capătă o nouă profunzime.

 

Întregul material discografic este, așa cum Daniel Cavanagh mărturisește, „o călătorie”. „Cântecele sunt nedeslușite. Nu există o cale corectă sau greșită de a le simți și de a le interpreta. Mesajul fiecărei melodii se va contura în funcție de persoana care le va asculta”, adaugă Daniel, subliniind dimensiunea cameleonică a noului album, ce păstrează ruta experimentală adoptată de trupă încă de la înființare.

 

Prima piesă extrasă de pe noul album, „Springfield”, poate fi ascultată pe următorul link: http://bit.ly/AnathemaSpringfield

 

 

Trupa franceză Alcest, înființată în 2000, este considerată fondatoarea unui nou subgen muzical, intitulat “blackgaze”, ce îmbină elemente ale muzicii black metal şi sheogaze într-un sound cu adevărat unic. Traseul artistic a început cu albumul “Le Secret” (2005), a continuat cu „Shelter” (2014) și a culminat cu cea mai recentă lansare „Kodama” (2016), cuvânt cu dublă semnificație în limba japoneză: „ecou” sau „copacul vieții”.

Harta
  • Arenele Romane

    Str. Cutitul de Argint, 3 (Parcul Carol)
    040557 Bucuresti

    Bucharest%2C%20Romania

Sponsori / Parteneri