Se incarca...

Nu sunt spectacole active pentru acest eveniment!

Detalii eveniment

Lineup complet pentru evenimentul Golan Symphonic de la Arenele Romane

 

Vineri, 22 Septembrie 2017, trupa Golan va aduce pe scena Arenelor Romane un eveniment aflat sub umbrela conceptului Golan Symphonic – un show multifațetat, în care o orchestră formată din 60 de instrumentiști și un line-up compus din artiști ca J.Bernardt (BE), ViLLAGE (RO), Fhin (FR) sau ARME (RO) se vor alătura trupei pentru un spectacol audio-vizual desăvârșit.

Trupa nu este la primul eveniment de acest tip, în urmă cu un an lansând Golan Symphonic în fața a peste 40.000 de spectatori în cadrul concursului internațional de video-mapping IMapp. Anul acesta, însă, numărul instrumentiștilor a crescut, adăugându-se 20 de suflători, iar selecția de artiști locali și internaționali care vor susține evenimentul va contribui de asemenea la o producție fără precedent pentru cei 5 membri ai proiectului.

Invitatul special al evenimentului, J.Bernardt, a reușit să impresioneze într-un timp foarte scurt scena alternativă de R&B cu melanjul său inconfundabil de synthuri fresh cu o voce soul greu de uitat. Proiectul  aparține solistului trupei de rock belgiene Balthazar, iar „Wicked Streets”, cel mai cunoscut single al artistului, s-a aflat în topul căutărilor Shazam „Romania Top 100”. Lui i se vor alătura pe scenă francezul Fhin, un artist versatil prin excelență, care și-a creat un renume din mixul său foarte personal de tonalități feminine și masculine, ViLLAGE, al cărui remix după melodia „Lonely nights” închide de ceva timp concertele celor de la Golan, și ARME care promit să nu lase pe nimeni nedansat.

După ce primele 1000 de bilete aflate în oferta de early-bird au fost epuizate, jumătate din capacitatea Arenelor este deja sold-out, iar până pe 8 septembrie continuă perioada de pre-sale a biletelor cu preț special de  45 de lei, urmând ca după această dată, până pe 22 septembrie, să poată fi cumpărate la prețul de 60 lei.  Acestea pot fi cumpărate online, pe MyTicket.ro (http://bit.ly/GolanSymphonic) și  în magazinul H2O Shop. La intrare biletele vor costa 75 lei, în limita capacității.

Eveniment susținut de: Ballantines, Ciuc Premium,  Schweppes, Beanz Cafe  

□ Golan Symphonic:
https://www.youtube.com/watch?v=LXfMXyDD2aE
https://www.youtube.com/watch?v=xUA2xsLGyQ0 
_______________________________________________
□ J. Bernardt (BE)
https://soundcloud.com/jbernardt
https://www.youtube.com/watch?v=_F5wKDNnyNQ
_______________________________________________
□ Fhin (FR)
https://soundcloud.com/fhin
https://www.youtube.com/watch?v=M9y22-aoNCg

Un artist versatil prin excelență, Fhin și-a creat un renume din mixul său foarte personal de voci feminine și masculine, pop, trip hop și Future. Îmbinând elemente eclectice sound-ul său construiește o lume a visării din care nu te poți trezi decât dansând. Cântăreț, producător și muzician, Fhin a fost remarcat și de publicații de renume precum ID, Indie Shuffle, Majestic sau Hilly Dilly.

________________________________________________

□ ViLLΛGE (RO)
https://soundcloud.com/villagemusik
https://www.youtube.com/watch?v=1ClU0E9Kgqo

Cunoscut mai ales pentru melodia sa „Takeover” care a strâns peste 2 milioane de audiții pe Spotify precum și numeroase upload-uri pe canale YouTube ca Majestic Casual, stilul lui ViLLΛGE plutește într-o zonă electronic-futurist- fluidă. Prima sa melodie lansată în 2015 sub un label internațional a fost descrisă de către Mixmag ca fiind „o capodoperă elegantă și totodată modernă de la început și până la sfârșit”.
_______________________________________________
□ ARME (RO)
https://soundcloud.com/arme909
https://www.youtube.com/watch?v=G8ux3cu5mh0

Robert și Bogdan sunt mințile neconvenționale care generează sound-ul ARME, inspirați de artiști precum Disclosure, Flume sau Major Lazer, dar și de scena de ballroom din New York sau de comunitatea juke & footwork din Chicago. Ultimii trei ani și i-au petrecut printre festivaluri locale sau internaționale de profil, lansând două EP-uri și generând remix-uri numai bune de dansat.

Harta
  • Arenele Romane

    Str. Cutitul de Argint, 3 (Parcul Carol)
    040557 Bucuresti

    Bucharest%2C%20Romania