Se incarca...

Nu sunt spectacole active pentru acest eveniment!

Detalii eveniment

Primul eveniment care sfidează toamna: SUMMER in NOVEMBER

 

Pe 14 noiembrie sfidăm vremea rea de toamnă și ne reCreăm propria vară în cadrul unui eveniment special: Summer in November.

 

Vino și tu alături de Robin and the Backstabbers, Travka, YellLow și Silent Strike și hai să retrăim atmosfera unui festival de vară, cu muzica bună și atmosferă pe măsură. În plus, vom prinde și un răsărit demn de Vama Veche pe muzica aleasă pe sprânceană de Alex Anghel și Bogdan Șerban într-un after party de poveste.

 

Așadar, pe 14 noiembrie, TY EVENT HALL, o locație nouă și accesibilă, situată central, în Magazinul Unirea, se transformă într-un refugiu din calea temperaturilor scăzute și găzduiește propria noastră Summer in November.

 

SILENT STRIKE este unul dintre cei mai apreciați DJ din România, binecunoscut pentru mixurile sale electro și pentru coloanele sonore de film pe care le-a realizat. Cu ocazia Summer in November, Silent Strike a promis că ne va prezenta și mixuri “proaspete”.

 

YELLLOW a infuzat un stil inedit de electro pop în muzica de la noi, îmbinând două concepte total opuse: yell (digital, ascutime a sunetului) și low (bass, down tempo). De pe scena Summer in November nu vor lipsi cele mai tari piese ale trupei formate din Andi, Luiza, Grif si Alex precum Scream, Crimson sau Out of Me.

 

Din 2002 de când a luat fiinta, TRAVKA se prezintă drept una dintre cele mai reprezentative formații rock ale generației sale, grație sound-ului aparte și versurilor poetice. “Corabia nebunilor”, “Vreau să simt Praga” sau “OKEAN” sunt deja discuri de referință pentru cultura underground.

 

Pe 14 noiembrie, la ceas de seară, se va coborî Arhanghelsk’ul în Stalingrad purtat pe brațele celor de la ROBIN AND THE BACKSTABBERS. Una dintre cele mai apreciate formații de alternative rock, remarcându-se prin creativitate și inovație, Robin and the Backstabbers au ajuns să dețină un palmares impresionant în doar 4 ani de la înființare.

 

Motto-ul Summer in November este simplu: “cand viața îți oferă picături de ploaie, mixează-le într-un cocktail de vară”.

 

Așadar, pe 14 noiembrie în TY EVENT HALL ne dăm întalnire la cel mai cool protest împotriva toamnei, cu muzica pe alese, happening-uri și distractie pe cinste.

 

Summer in November este un eveniment sprijinit de Piraeus Bank și Rockstar.

Harta
  • TY Event Hall

    Piata Unirii nr1 , Intrarea prin parcarea Magazinului Unirea
     Bucuresti

    Bucharest%2C%20Romania

Sponsori / Parteneri