Calendar Evenimente

Descriere

Studioul de concerte „Mihail Jora”, construit in 1959 si inaugurat in 1961, este cea mai mare sala de concerte simfonice si corale din tara si singura sala de concerte din Romania care ofera posibilitatea de a realiza inregistrari digitale in direct. 
Zilele acestea s-a incheiat prima si singura renovare a acestei sali, considerata cea mai buna sala de concert simfonic din Bucuresti din punct de vedere al acusticii, esentiala in viata culturala a unei capitale europene. Lucrarile, incepute in data de 5 august 2009, au durat peste doua luni si au constat in refacerea pardoselii, inlocuirea scaunelor pentru public si crearea de locuri pentru carucioarele persoanelor cu handicap, refacerea si redimensionarea podiumului pentru orchestra. Costurile sunt de aproximativ 275.000 de euro plus TVA, sursele de finanţare pentru acest proiect fiind asigurate din alocaţia bugetară pentru anul 2009 şi surse proprii. Lucrarile au fost realizate de specialisti si s-a urmarit pastrarea nealterata a acusticii, Sala Radio fiind recunoscuta ca sala de concert cu conditii egale de auditie in oricare din cele aproape 1000 de locuri.
Aspectul nou al Salii Radio poate marca inceputul unei noi epoci pentru traditionala activitate de concerte simfonice initiata in 1928, care se desfasoara de jumatate de secol in acest spatiu. Investitia in Sala Radio va fi valorificata la nivel national, dar si la nivel international, prin toate concertele pe care Radio Romania le ofera spre retransmisie prin Uniunea Europeana de Radio, in toate tarile partenere.

 

Harta
  • Sala Radio

    str. General Berthelot, nr. 60
    010163 Bucuresti

    Strada%20General%20H.%20M.%20Berthelot%2060%2C%20Bucharest%2C%20Romania