
Detalii eveniment
Concertul “Orchestra da Camera di Mantova” – O seară de magie muzicală la Ateneul Român!
Asociația Casa Ilinca, Star Dust și Spectaculis vă invită la o seară de eleganță muzicală italiană, la cel mai înalt nivel artistic.
Pe 15 noiembrie, Ateneul Român va găzdui unul dintre cele mai rafinate și consacrate orchestre ale scenei camerale europene – Orchestra da Camera di Mantova. Fondat în 1981, în inima Renașterii mantovane, în legendarul Teatru „Bibiena”, orchestra a devenit un simbol al spiritului italian în muzica de cameră: tehnică impecabilă, eleganță stilistică și un simț infailibil al echilibrului între tradiție și modernitate artistică.
La temelia acestei istorii muzicale de peste patru decenii se află maestrul Carlo Fabiano – cofondator, director artistic și concertmaestru al orchestrei. Prin viziunea sa, Orchestra da Camera di Mantova nu doar interpretează muzica, ci o trăiește. Fabiano este bine cunoscut pe plan internațional atât pentru rafinamentul stilistic, cât și pentru devotamentul față de arta camerală. Contribuția sa la dezvoltarea culturii muzicale italiene a fost recunoscută prin prestigiosul Premiu „Franco Abbiati”, o distincție care onorează munca sa pasionată și metodică în construirea unei estetici sonore ce îmbină tradiția instrumentală italiană cu repertoriul clasic universal.
De-a lungul anilor, orchestra a cântat alături de unele dintre cele mai mari nume ale muzicii clasice: Gidon Kremer, Joshua Bell, Maria João Pires, Astor Piazzolla, Leonidas Kavakos, Mischa Maisky, Angela Hewitt, Shlomo Mintz, Sol Gabetta și mulți alții. Această bogată istorie artistică răsună în sonoritatea ansamblului – matură, expresivă și profundă.
La primul său concert la București, Orchestra da Camera di Mantova va urca pe scena Ateneului Român alături de remarcabilul violoncelist și pianist italian Stefano Guarino – un artist cu o prezență puternic individuală și cu o profunzime emoțională aparte. Laureat al numeroase concursuri naționale și internaționale, cu o carieră de solist și prim-violoncelist în ansambluri precum Mahler Chamber Orchestra, Camerata Salzburg și Orchestra da Camera di Mantova, Guarino îmbină perfecțiunea tehnică cu lirismul contemplativ. La București, el va interpreta una dintre bijuteriile repertoriului cameral de Rossini – „Une larme”, o miniatură în care fiecare notă vibrează asemenea unei lacrimi ce se prelinge în tăcere.
Programul concertului:
- Antonio Vivaldi – Concert în La major pentru orchestră de coarde, RV 158;
- Gioachino Rossini – Une larme(O lacrima) pentru violoncel și orchestră de coarde;
- Wolfgang Amadeus Mozart – Divertimento în Re major, K. 136;
- Piotr Ilici Ceaikovski – Serenadă pentru orchestră de coarde în Do major, op. 48.
Pentru frumusețe! Pentru armonie! Pentru suflet!