Se incarca...

11 Warriors - Bilete

Restrange rezultatele cautarii

Locatie

Detalii eveniment

 “11 Warriors” - Teatrul Kung Fu Jackie Chan

The Contemporany Dragon Kung Fu Company sau, pe scurt, Teatrul Kung Fu din Beijing al celebrului actor Jackie Chan, vine pentru prima dată în România, pe 8 decembrie la Romexpo, cu spectacolul “11 Warriors”  cu care a uimit și încântat milioane de spectatori de pe toate continentele.

 Show-ul “11 Warriors” a avut premiera la Beijing, în anul 2013 și de atunci a fost în turnee în întreaga lume, în SUA, Rusia, Europa, Israel sau Orientul Mijlociu, susținând spectacole în săli sau pe stadioane, în regim sold out.

 Spectacolul conceput de Jackie Chan este unul alert, care ține publicul cu sufletul la gură și îmbină Kung fu cu dansul tradițional și dansul modern chinezesc într-un decor multimedia de excepție.

 Kung Fu înseamnă nu să lupți, ci să atingi perfecțiunea fizică și spirituală iar spectacolul “11 Warriors” despre asta vorbește, despre realitățile străvechi și filosofia care demonstrază măreția poporului chinez.

 Tema celor cinci elemente fundamentale, fier, lemn, apă, pământ și foc, a fost rafinată în templele Shaolin de cinci mii de ani încoace și a dat viață stilurilor de bază a Kung fu, maimuța, șarpele, tigrul, cocorul și călugărița.

Spectacolul “11 Warriors” poartă publicul într-o călătorie, în cinci acte și epilog, care urmărește dezvoltarea fizică și spirituală a unui maestru kung fu inspirat din filosofia, arta și estetica chineză antică.

The Contemporany Dragon Kung Fu Company (Teatrul Kung Fu) a fost înființat în anul 2006 la Beijing de către celebrul actor Jackie Chan care a selectat personal artiștii din rândul celor mai talentați tineri din China, practicanți de arte marțiale în Shaolin Kungfu Monk Corps și Chinese Shenwu Cultural Communication Company. La momentul înființări trupei niciun artist nu avea împlinită vârsta de 18 ani, cel mai mic având 11 ani.

Actorul Jackie Chan a fost numit în urmă cu cinci ani ambasador cultural al relațiilor româno-chineze, iar în acesta primăvară la Beijing a promovat ia românească în cadrul unui eveniment organizat de Ambasada României în China. Anul acesta România și China celebrează 70 de ani de relații diplomatice și 15 ani de Parteneriat amplu de prietenie și cooperare, evenimente pe care dorim să le marcăm inclusiv prin organizarea în premieră a acestui spectacol la București.