al-bano-romina-2022-2-bun - Bilete

AL BANO & ROMINA POWER  - Bilete

Detalii eveniment

Din cauza prelungirii stării de alertă sanitară în Europa (implicit și în România), dar și din cauza restricțiilor în vigoare, anume interzicerea spectacolelor pentru 30 de zile începând cu data de 25.10 (anterior accesul fiind oricum limitat la 50% din capacitatea sălii doar pentru persoane vaccinate cu schema completă sau a celor trecute prin prin boală), organizatorii, producția și artiștii turneului europen Al Bano & Romina Power au decis de comun acord amânarea celor două concerte programate să aibă loc anul acesta la București și Cluj Napoca, pe 11 și 13 noiembrie 2021. Acestea vor avea loc, în aceleași săli, pe 11 Noiembrie 2022 la București (Sala Palatului) și pe 13 Noiembrie 2022 la Cluj Napoca (BT Arena).

 

Am sperat că evenimentele se vor putea desfășura anul acesta, însă din păcate situația actuală nu ne poate garanta siguranța dumneavoastră sanitară, a artiștilor și a echipelor tehnice. Decizia de amânare a concertelor a fost luată pentru a respecta legile și hotărârile în vigoare privind sănătatea publicului și a organizatorilor acestora.


IMPORTANT: Biletele vândute pentru concertele din 2021 rămân valabile pentru cele din 2022, iar dintre cei ce aleg să le păstreze pentru evenimentul din 2022 vor fi extrași 10 câștigători care după spectacol sunt invitați la un Cocktail Surpriză (meet & greet) împreună cu Al Bano și Romina Power.

 

Alternativ, spectatorii au dreptul de a solicita în schimb un voucher în valoare de aceeași sumă, pe care să-l utilizeze pentru orice alte evenimente/ spectacole ale aceluiași organizator.

 

Ne cerem scuze pentru această amânare și vă asiguram că depunem toate eforturile pentru a organiza concertul în cele mai bune și sigure condiții.

MTime entertainment