Se incarca...

Date disponibile

Detalii eveniment

Un spectacol plin de emotie::

Tenorul italian ALESSANDRO SAFINA revine

pe 14 februarie 2019, la Sala Polivalenta!

După sute de concerte live de succes în întreaga lume, Alessandro Safina, unul dintre cei mai populari tenori italieni, revine pe 14 februarie, la Sala Polivalenta din Cluj Napoca, pentru a susține un concert înălțător, plin de emotie si sensibilitate.

O seară minunată de februarie care începe cu un concert de muzică pop-opera nu poate decât să îmbie la încântare, relaxare și sentimente de bună dispoziție, mai ales când artiștii prezenți pe scenă sunt împătimiți de muzică, adevărați profesioniști cu talent înnăscut.

Cu aproximativ 5 luni înainte de concert, tenorul Alessandro Safina ne dezvăluie, onorat și deosebit de emoționat, faptul ca va concerta pe scena Sălii Polivalenta în acompaniamentul unui număr impresionant de muzicieni profesioniști, care îl vor însoți pe îndrăgitul tenor în periplul muzical grandios propus publicului bucurestean.

”Am colaborat cu nenumărate orchestre simfonice internaționale. Deși aș putea spune că fiecare experiență a fost diferită, notorietatea și valoarea incontestabilă a fiecărui artist, m-au făcut să mă simt onorat, emoționat și mi-au întărit, de fiecare dată, convingerea că trebuie să mențin ștacheta și să confirm calitatea actului artistic. Aceste provocări au marcat în sens pozitiv parcursul carierei mele muzicale. Cu siguranță, revenirea pe scena Sălii Polivalente, mă va apropia si mai mult de România, această țară deosebită unde am avut șansa să descopăr oameni minunați și să îmi întâlnesc sufletul pereche. Sunt nerăbdător să mă întâlnesc cu publicul cald din România și sper ca noul meu concert să însemne cadoul meu oferit tuturor melomanilor in luna Dragobetelui”. – a declarat Alessandro Safina.  

Așadar, vocea charmantului Alessandro Safina, care a cucerit  audiența din România cu interpretarea melodiei ”Luna”, coloana sonoră a telenovele de succes ”Clona”, ne va oferi din nou un concert emoționant inedit. 

Arii celebre de operă, abordări muzicale inedite în stilul pop-opera precum și melodii veritabile, în ton cu atmosfera sărbătorilor de iarnă, reprezintă ingredientele unui spectacol total, a cărui textură fină va cuprinde fiecare colțișor de sală.

Cei care nu i-au cunoscut încă muzica, au șansa să o descopere cu prilejul concertului programat pe 14 februarie, la Sala Polivalenta, începând cu ora 20:00!