Anouar Brahem Trio - "Le voyage de Sahar" - Bilete

Anouar Brahem Trio - "Le voyage de Sahar" - Bilete ©

Nu sunt spectacole active pentru acest eveniment!

Detalii eveniment

JAZZ.RO lanseaza prin evenimentul ANOUAR BRAHEM TRIO, seria  de concerte extraordinare "The Art of Trio", care propune publicului iubitor de muzica valoroasa incursiuni in universul muzicii contemporane, world, fusion si jazz asa cum este aceasta creionata de formula scenica a trio-ului - in variate formule .

ANOUAR BRAHEM este unul dintre cei mai de succes muzicieni ai zilelor noastre, reusind, in ultimii 20 de ani, sa concerteze pe mai toate meridianele, iar arta sa sa fie raspandita in lumea intreaga;  artistul tunisian a reinventat oud-ul - instrument asemanator cu lauta - consacrat ca acompaniament pentru voce, transformandu-l intr-un splendid instrument solist in diverse formule. Muzica sa transcede dincolo de barierele culturale, etnice sau religioase si are drept reper universalitatea, elementul arab reprezentind  ingredientul, aroma unui meniu European de mare tinuta.


Legende ale jazzului european ca Jan Garbarek, Dave Holland, Richard Galliano, John Surman, Palle Danielsson si Jon Christensen  apar pe albumele  lui ANOUAR BRAHEM editate de celebra casa de discuri germana ECM Records, care l-a inclus pe reputatul oud-ist si in reportajul-film Sounds and Silence , material ce reuneste majoritatea artistilor ce au marcat dezvoltarea muzicii europene in ultimele decenii.

Muzician de larga complexitate, ANOUAR BRAHEM  a compus numeroase piese  muzicale pentru spectacole de  teatru de prestigiu ca "Les Silences Du Palais", "Lachou Shakespeare" and "Bosten Jamalek". A colaborat de asemenea cu Maurice Bejart pentru baletul "Thalassa Mare Nostrum" si cu Gabriel Yared pentru filmul lui Costa Gravas , "Hanna K".


Cel mai apreciat proiect discografic al lui ANOUAR BRAHEM  - "Le voyage de Sahar" - in formula de trio, cu pianistul francez Francois Couturier si acordeonistul Jean-Louis Matinier -  va putea fi ascultat live pentru prima oara in Romania in data de sambata,  19  noiembrie, la Sala Radio din Bucuresti.


Evenimentul va fi deschis de un trio  din elita tinerilor muzicieni romani: Estera Mitrofa la pian, Octavian Moldovean la flaut si Andrei Ionita la violoncel - vor interpreta o compozitie creata special pentru acest eveniment. Momentul lor, inspirat de creatia lui ANOUAR BRAHEM, va reda intr-un mod inedit spiritul muzicii arabe, cu ajutorul  instrumentelor clasice: pian, flaut si violoncel. Autorii partiturii sunt tinerii compozitori Sebastian Androne si Cristina Uruc, care, impreuna cu cei trei interpreti de mai sus, sint bursieri ai Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei.