Se incarca...

Nu sunt spectacole active pentru acest eveniment!

Detalii eveniment

Burn Studios prezinta 24 martie la Sala Dalles din Bucuresti un spectacol de exceptie: "Burn Baby Burn" cu Julee Cruise, Khan, King Congo Powers si Hitman’s Heel: Alexander Hacke, Danielle de Picciotto, Chris Hughes, un eveniment organizat de Control Club si FRONT.

Acesti artisti "cult"  au creat un show spectaculos, in  cadrul caruia isi vor prezenta atat ultimele albume cat si piese in care vor canta impreuna, piese compuse special pentru acest turneu european.

JULEE CRUISE a devenit cunoscuta in urma colaborarii cu Angelo Badalamenti pe coloana sonora a filmului Blue Velvet a lui David Lynch. Succesul piesei "Mysteries of love" i-a determinat pe Badalamenti si pe Lynch sa compuna mai multe piese pentru Julee Cruise, majoritatea lor aparand pe albumul ei de debut, "Floating Into The Night". Albumul a ajuns in 1990 in topul Billboard si a starnit atentia unor muzicieni precum Tim Booth (James) sau Moby. Consacrarea definitiva a venit pentru Julee Cruise o data cu aparitia pe coloana sonora a serialului Twin Peaks care a devenit cea mai bine vanduta colaona sonora din toate timpurile.  Piesa "Falling" a devenit tema principala muzicala a serialului si a castigat un premiu Grammy la categoria "Best Pop Instrumental".
Dupa Twin Peaks, Julee Cruise a colaborat cu mai multi muzicieni pe albumele acestora, in special in zona muzicii electronice. Printre acestia sunt grupul scotian Hybrid, Dj Silver, Khan, Pluramon sau Supa DJ Dmitri.
http://www.youtube.com/watch?v=PBdH6SjBEX8
http://www.youtube.com/watch?v=QmJzy0WrSXY

Cariera muzicala a lui KHAN (KHAN OF FINLAND) dureaza de 15 ani, in prima perioada el producand la New York  sute de albume din cele mai diverse stiluri, sub cel putin 10 nume diferite, printre care Bizz OD, El Turco Loco sau 4E. Printre nenumaratele sale proiecte si colaborari se numara Kid & Khan (cu Kid Congo Powers), Global Electronic Network si Legally Jammin (cu Little An). Cel mai cunoscut proiect al lui Khan este duo-ul  dance Captain Comatose, grup care a pus bazele disco-trsh-ului electronic prin piese ca "$100" si "Up In Flames". Show-ul live al lui khan este intotdeauna spectaculos, de fiecare data incarnand un alt personaj.
http://www.youtube.com/watch?v=maqaJxfOEAg
http://www.myspace.com/khanoffinland
http://www.myspace.com/iamsinglerecords
http://www.discogs.com/artist/Khan

KID CONGO POWERS s-a lansat la New York in 1979 infiintand la New York impreuna cu Jeffrey Lee Pierce grupul  The Creeping Ritual care pe urma devenit The Gun Club. Powers a parasit trupa chiar inainte de aparitia primului album pentru a se inregimenta in grupul "cult" The Cramps. A revenit apoi de 3 ori in Gun Club pana in 1988 cand a fost cooptat de Nick Cave & The Bad Seeds pentru mai multe albume si turnee. Kid Congo Powers a mai cantat cu Die Haut, The Fall, The Divine Horsemen si The Angels of Light. Mai recent, Powers a colaborat cu chitaristul new-yorkez Jack Martin in priecte precum The Pink Monkey Birds, Congo Norvell si Knoxville Girls.

HITMAN"S HEEL ( Alexander Hacke, Danielle de Picciotto, Chris Hughes)
Alexander Hacke este cunoscut in primul rand ca basist al celebrului grup german Einsturzende Neubauten si ca personaj principal al filmului lui Fatih Akin "Crossing the Bridge”. Hacke a colaborat cu un numar greu de precizat de trupe si a compus timp de doua decenii coloane sonore pentru filme. Danielle de Picciotto a fost vocea trupelor Space Cowboys si Ocean Club si este o figura reprezentativa a  scenei creative berlineze, fiind co-fondator al Love Parade impreuna cu Dr. Motte. Cei doi au decis in 2010 sa renunte la casa lor din Berlin si sa dua un stil de viata nomad, cu aceasta ocazie incercand si din punct de vedere muzica o intoarcere la radacini. Pe albumul proiectului lor muzical, Hitman's Heel, Hacke si Picciotto renunta la procesarea electronica si se bazeaza strict pe instrumente conventionale. Un punct aparte in show-urile lor il reprezinta visual-urile create de Daniele de Picciotto. Alaturi de cei doi pe scena urca bateristul Chris Hughes ( Fatal Shore), acesta la randul lui colaborand atat pe scena cat si in studio cu nume importante precum Nina Hagen, Mick Harvey sau Howards S. Rowland.
http://www.hitmansheel.de/
http://www.danielledepicciotto.com/
http://www.hacke.org/

Concertele sunt organizate de Control Club si FRONT si vor incepe la ora 21.Biletele se gasesc la vanzare in reteaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Humanitas si online pe www.eventim.ro si la clubul Control (Str. Academiei nr.19, intrarea prin Pasajul Victoriei) si costa 30 de lei (pana pe 12 martie), 40 de lei de pe 13 martie pana pe 23 martie si 50 de lei la intrare.

Sponsori / Parteneri