embargo-fest-afis-nou - Bilete

EMBARGO FEST 2022  - Bilete

Detalii eveniment

Embargo Fest revine după doi ani de pandemie


Cea de-a treia ediţie a Embargo Fest va avea loc, în perioada 12-14 august 2022, în oraşul Recaş (judeţul Timiş), în locaţia Două Dealuri, şi va aduce în faţa publicului peste 50 de artişti din România, Serbia, Bulgaria şi Ungaria.

Embargo Fest este singurul festival de amploare care promovează minorităţile şi multiculturalitatea specifică zonei Banat, iar alături de concerte, la faţa locului, vor exista o sumedenie de activităţi: proiecţii de film, spectacolele de teatru pentru copii şi adulţi, ateliere de circ, dezbateri pe teme ecologice, zonă de distracţii pentru copii, târg de produse bio şi alte activări ale sponsorilor şi a partenerilor.

Invitatul special de anul acesta este celebrul artist internaţional Goran Bregovici care va susţine un concert alături de Wedding and Funeral Band, vineri 12 august. El a devenit cunoscut alături de Bijelo Dugme, trupă în care a activat până în 1989, iar după destrămarea acesteia Emir Kusturica l-a convins să lucreze pentru industria filmului, lucru care s-a dovedit a-i fi benefic deoarece a creat coloane sonore pentru filme precum: Time of the Gypsies, Queen Margot, Underground şi Arizona Dream. Compozitor şi chitarist de excepţie, Goran Bregovic a scris piese pentru Iggy Pop, Ofra Haza sau Cesaria Evora.

Ediţia de anul acesta poartă motto-ul Back to the Roots, iar la faţa locului vor fi amenajate trei scene: Main Stage, The Fortress şi Culto-Cort.

„Am ales să ne mutăm la Recaş pentru că zona reprezintă un loc istoric în care diferitele etnii specifice zonei Banat, au convieţuit de-a lungul timpului. Există şi în prezent comunităţi de sârbi, unguri, bulgari şi nemţi în zonă. Anul acesta Embargo Fest rămâne singurul festival de amploare care se desfăşoară în afara oraşului Timişoara şi singurul din judeţul Timiş, asta după ce organizatorii Rock la Mureş(Periam) şi Electroruga (Buzad) au decis să amâne evenimentele. declară Răzvan Munteanu preşedinte Asociaţia Culturală Embargo."

Persoanele cu dizabilităţi vor avea acces gratuit, la fel şi copiii sub 12 ani şi persoanele de peste 65 de ani. Parcarea şi camping-ul vor fi de asemenea gratuite.