galantSTYLE-1 - Bilete

galantSTYLE

Nu sunt spectacole active pentru acest eveniment!

Detalii eveniment

Clavecinistul norvegian Ketil Haugsand ne propune un concert dedicat stilului galant, ca un „decupaj” în atmosfera din Barocul muzical târziu. Un stil marcat de prezența liniilor melodice puternice, spumoase, cu acompaniament. Acesta se manifesta într-o manieră lejeră, lipsită de complexitatea structurilor polifonice cunoscute până atunci.

Voltaire scria atunci că „a fi galant înseamnă a căuta să mulțumești” și nu întâmplător, poate, stilul galant s-a manifestat, în plenitudinea lui, în Franța. Aici devenise prezent încă din perioada secolului al XVII-lea iar în sec. XVIII a ajuns la rafinamentele pe care le găsim în „Les Indes galantes” a lui J.Ph. Rameau (1735).

Repertoriul recitalului se încadrează perfect în „lumea stilului galant”. Cei trei compozitori abordați - Louis Couperin, Jean-Philippe Rameau și Jean-Baptiste Antoine Forqueray – pot fi considerați „galanți prin definiție”, atât în plan melodic, cât și din perspectiva afectelor create prin utilizarea variată a registrelor clavecinului și, de fapt, prin exploatarea lui la maxim. Fiecare aduce în atenție caracterul epocii sale – Baroc francez timpuriu, de mijloc și târziu, într-un discurs plin de emoție și rafinament.

Și, până la urmă, ce ar putea fi mai potrivit, ca repertoriu, pentru un clavecin – prin definiție – francez?

Repertoriu:

Louis Couperin (1626 – 1661) - Suita în f major:

Prèlude - Allemande Grave – Courante - Branle du Basque – Sarabande – Gaillarde – Chaconne

Jean – Baptiste Antoine Forqueray (1699 – 1782) – din volumul Pièces de Viole mises en Pièces de Clavecin (1747) - 5 eme Suite – do minor: La Rameau. Majesteusement - La Guignon. Vivement et détache - La Leon. Sarabande - La Boisson - La Montigni. Gallant sans lenteur - La Sylva. Tres tendrement - Jupiter. Moderément

Jean-Philippe Rameau (1683 – 1764) – Din volumul Nouvelles Suites de Pièces de Clavecin (1728): Les Tricotets, Rondeau - L’indifferente – Menuets - Les Triolets - Les Sauvages - L’Enharmonique - L’Egiptienne

Interpretează: Ketil Haugsand – clavecin

(clavecin construit de Ketil Haugsand și Philippe Vaille, Paris/București, 2022).

Ketil Haugsand a studiat clavecin la clasa profesorului Gustav Leonhardt la Conservatorul din Amsterdam (1970-1975), unde își finalizează studiile cu distincția „Prix d’Excellence” în clavecin, ulterior devenind câștigător al Marelui premiu la concursurile de interpretare de la Paris și Brugges.

A fost profesor de clavecin la Hochschule für Musik Köln și Conservatorul Regal din Copenhaga. Este profesor invitat la cursuri de perfecționare în domeniul muzicii vechi (Norvegia, Portugalia, Italia) și membru în juriile celor mai importante concursuri de clavecin sau muzică de cameră din Europa.

Este unul dintre cei mai importanți claveciniști ai momentului, cu o intensă activitate de solist, muzician de ansamblu și profesor și o personalitate marcantă ai muzicii vechi din Europa. A susținut numeroase concerte ca solist, membru al unor prestigioase ansambluri camerale, conducător muzical sau dirijor în Europa, S.U.A. și Asia. Orchestra barocă norvegiană, Arte Real Ensemble, Orchestra simfonică Stravanger, Orchestra Radio Oslo sau Opera comică Berlin, orchestra „Il Gardellino” sunt câteva dintre formațiile sau instituțiile în cadrul cărora a activat. Înregistrările sale cu lucrări de Rameau, Forqueray, Marchand sau Seixas, pentru companiile Simax, Virgin și Linn se bucură de o reală apreciere internațională. Înregistrările volumelor Clavierübungen sau alte cicluri de lucrări ale lui Johann Sebastian Bach sunt considerate interpretări de înaltă ținută artistică, remarcabile prin originalitate.