jazz-at-bran-castle - Bilete

Jazz at Bran Castle 2022  - Bilete

Detalii eveniment

JAZZ AT BRAN CASTLE, ediția IX

26 - 28 august, 2022

Nu mai e mult până când Festivalul de Jazz - JAZZ AT BRAN CASTLE, va da startul la cea de-a 9-a ediție!

Pe trei scene, în locații de vis, vor avea loc nu mai puțin de 10 concerte ce vor reuni nume de top ale scenei românești și străine. Artiști din 7 țări vor susține recitaluri ce ne vor plimba prin lumea jazzului nordic, britanic, italian, sud-american și românesc. Vom avea parte de proiecte noi, cu numeroase influențe din sfera nu-jazz, experimental, fusion, rock.

Nici jazz-ul românesc nu a fost uitat: două dintre cele mai bune grupuri și-au anunțat prezența. Pentru că dorim să contribuim la promovarea muzicii jazz autohtone, accesul la cele două concerte ce vor avea loc în mirificul ROYAL PARK al Castelului Bran va fi gratuit!

Grupul care va deschide prima seară de festival este CARLOS FISCHER BAND, din îndepărtata Bolivie. Compozițiile prezentate sunt încarcate de emoții și povești muzicale ce ne aduc aproape spiritul Americii de Sud.

Cea de-a doua trupă a serii este OMAR SOSA & ERNESTTICO DUO. Cei doi își vor uni forțele pentru a susține un regal de muzică, cu puternice influențe afro-cubaneze.

Ziua de sâmbătă va începe în decorul plin de spiritualitate al Bisericii Evanghelice din Râșnov. Nimic mai potrivit aici ca MATHIAS EICK QUARTET. Norvegia își trimite unul dintre cei mai versatili trompetiști în a cărui muzică descoperim o parte din melancolia nordului.

Tot norvegienii vor deschide seara, pe scena Castelului Bran. HELGE LIEN TRIO propun un concert cu multe influențe ale culturii scandinave combinate cu elemente comune muzicii clasice. Ei aduc compoziții pline de forță, melancolie și echilibru.

Al doilea grup, tot norvegian, este condus de același MATHIAS EICK, de data asta în format de quintet. MATHIAS EICK QUINTET ne vor delecta cu o serie de compoziții ce îmbină o mare varietate de stiluri prinse într-un buchet unitar, construit parcă să satisfacă pretențiile celor mai rafinați și pretențioși ascultători.

Seara se va încheia cu un concert fabulos, susținut de HENRY SPANCER & JUNCTURE din Marea Britanie. Jazzul, rockul și minimalismul se combină dând naștere unor piese de o energie intensă, cu momente lirice, evocatoare.

Prima trupa românească ce va încânta publicul in ROYAL PARK va fi CORINA SÎRGHI QUARTET. Cei cinci ne promit că vor aduce pe scenă: “Pentru toți cei care au iubit,(…) un mic îndemn la a mai iubi o dată, și încă o dată, iar toate melodiile care vor alcătui repertoriul de dragoste, dor și tristețe, aceste cîteva elemente care ne fac să simțim că trăim cu adevărat, vă vor purta ceva mai departe de lumea asta…”

Cel de-al doilea grup românesc este STEFAN STOIANOVICI TRIO. Ei ne vor prezenta o muzică definită în mod special prin caracterul său organic, modern, rămânând însă fidelă tradiției jazzului și a muzicii occidentale în general. Concertul va avea loc duminică, în ROYAL PARK.

Duminică, în prag de seară, va urca pe scena un grup care nu are nevoie de prezentare: DANIELE DI BONAVENTURA TRIO. Distinsul bandoneonist ne va trimite într-o călătorie muzicală pe țărmurile Mării Mediteraniene, călătorie plină de inedite și unice surprize muzicale.

Festivalul va fi încheiat de bine-cunoscuta trupă suedezo-norvegiană - RYMDEN.Trioul, la fiecare apariție, a reușit să ridice publicul în picioare. Posesori ai unei dinamici aparte, atenți la fiecare detaliu sonor, combină în mod genial cele trei instrumente: pian, contrabass și tobe.

Componența trupelor, orele de începere și alte amănunte despre programul festivalului le găsiți pe pagina de Facebook @jazzevents.ro și www.castelulbran.ro/evenimente

Biletele pot fi cumpărate de pe www.eventim.ro

Organizatori:

Administrația Castelului Bran

Fundația Jazz Festivals and Events