Se incarca...

Nu sunt spectacole active pentru acest eveniment!

Detalii eveniment

MARIA NAZIONALE ajunge pentru prima oară în România!

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

Maria Nazionale, una dintre cele mai iubite artiste de muzică pop a Italiei, ajunge pentru prima dată în România!

Concertele sunt organizate de către agenţia Amprenta Advertising şi vor avea loc la Bucureşti – 2 octombrie  2014 la Sala Palatului şi la Cluj-Napoca – 4 octombrie 2014 la Sala Sporturilor „Horia Demian”.

„Ciao, Ciao” este cu siguranţa cea mai cunoscută piesă a artistei peste hotare, însă întreaga sa discografie a impresionat publicul datorită vocii sale puternice.

Maria Nazionale s-a născut în Torre Annunziata, provincia di Napoli, şi şi-a început cariera muzicală în jurul vârstei de 13 ani, cântând melodii clasice napoletane. A fost remarcată pentru talentul său desăvârşit de către cei de la EMI Labels, împreună cu care şi-a lansat primul album intitulat „Maria Nazionale”. Odată cu apariţia acestui album, artista a început să se bucure de notorietate, luând parte în cadrul mai multor emisiuni TV precum „Festivalbar”, „Premiatissima”, „Viva Napoli”. Din acel moment numele său a început să fie asociat cu artişti valoroşi ai muzicii şi a început să aprofundeze studiul muzical alături de Naymi Hachet. Pe parcursul carierei sale, artista a colaborat cu nume sonore ale muzicii italiene precum Nino D’Angelo, Tullio de Piscopo, Mario Merola, Nuccia Fumo. Albumul „Maria Nazionale Classic” care a fost lansat în anul 2004 sub îndrumarea maeştrilor Peppe Vessichio şi Maurizio Pica s-a bucurat de un succes remarcabil, reuşind să îi atragă laude din partea unor coloşi precum Andrea Bocelli şi Pippo Baudo.

În aprilie 2008, Maria Nazionale îşi anunţă ultimul său album, „Puortame a Cammenà”, discografie ce conţine cântece scrise de autori de necontestat precum  Enzo Gragnaniello, Pasquale Ziccardi (Mina), Federico Salvatore. Imediat după lansarea albumului, tot in aprilie 2008, actriţa Maria Nazionale apare ca şi protagonistă a filmului “Gomorra” alături de actori celebri: Toni Servillo şi Gianfelice Imparato. Pelicula participă la Festivalul de Film de la Cannes unde reuşeşte să obţină Marele Premiu, situându-se pe prima poziţie în topul vânzărilor.

 „Maria Nazionale va aduce cu ea puţin din spiritul Italiei.  Artista este renumită pentru vocea sa puternică prin intermediul căreia reuşeşte cu uşurinţă să transmită publicului pasiunea extraorinară cu care îşi interpretează cântecele. Aşadar, promitem două concerte unice, pline de încărcătură emoţională.”, declară Diana Preda, BTL Manager al agenţiei Amprenta Advertising.

Maria Nazionale „Ciao, Ciao”  http://www.youtube.com/watch?v=NcanApXUe7E

Maria Nazionale „Storie ’E Piccerelle”  http://www.youtube.com/watch?v=f3kFpBYc4w4

Maria Nazionale „C’e Lei”  http://www.youtube.com/watch?v=Z8jL72oTpuk

 

Preţul biletelor pentru concertul din data de 13 mai de la Bucureşti, Sala Palatului:

VIP – 350 lei

Categoria I – 300 lei

Categoria II – 250 lei

Categoria III – 200 lei

Categoria IV – 150 lei

Categoria V – 100 lei

Preţul biletelor pentru concertul din data de 15 mai de la Cluj-Napoca, Sala Sporturilor „Horia Demian”:

VIP – 300 lei

Categoria I – 260 lei

Categoria II – 190 lei

Categoria III – 150 lei

Categoria IV – 100 lei

Biletele pot fi achiziţionate astfel:

-          Pentru spectacolul de la Bucureşti - online de pe www.eventim.ro sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti);

-          Pentru spectacolul de la Cluj-Napoca – online de pe www.eventim.ro, iar începând cu data de 14 martie şi de la Polus Center, Iulius Mall şi de la sediul Amprenta (str Octavian Goga, nr 42)

 

Sponsori / Parteneri