MOZART - Music for the Soul - Bilete

Detalii eveniment

Concert de Gală: M O Z A R T - Music for the Soul

Dirijor TIBERIU SOARE si SYMPHACTORY ORCHESTRA 

Fundația Calea Victoriei vă invită sâmbătă, 16 mai, de la ora 19.00, la Sala Radio, la Concertul de Gală „MOZART – Music for the Soul”.

La acest eveniment, organizat împreună cu dirijorul Tiberiu Soare şi Symphactory Orchestra, o remarcabilă orchestră independentă, vor fi invitați doi soliști excepționali – soprana Andreea Mădălina Barbu și baritonul Alexandru Constantin.

Mozart scria într-un mod revoluționar, dar în acelaşi timp compunea astfel încât să fie pe înțelesul tuturor. Aceasta este piatra filosofală în muzică: să nu scrii banalități şi în acelaşi timp să fii înțeles de toată lumea.” – ne spune dirijorul Tiberiu Soare, îndrăgostit de muzica genialului W.A. Mozart.

Programul serii va cuprinde celebra și spectaculoasa Simfonie nr 25, compusă de Mozart la numai 17 ani, uverturi și arii din opere celebre: Nunta lui Figaro, Cosi fan Tutte, Don Giovanni, La Clemenza di Tito și Flautul fermecat.

Dirijorul Tiberiu Soare a selectat pentru acest concert două voci de o strălucire și expresivitate remarcabile, soprana Andreea Mădălina Barbu și baritonul Constantin Alexandru, artiști lirici ce ne vor delecta dând viață personajelor din operele lui Mozart.

Seara de gală se va încheia cu bucurie, aplauze, fotografii cu muzicienii, plus autografe oferite la final, în foaierul Sălii Radio, de către dirijor și cei doi soliști. Evenimentul este al cincilea din seria „I Love Classics”, serie lansată de Fundația Calea Victoriei în 2016 și dedicată marilor compozitori de muzică clasică și de operă.

Biletele la Concertul de Gală „ MOZART – Music for the Soul” se pot cumpăra numai prin reţeaua Eventim: magazinele Vodafone, Orange, Germanos, Carrefour, librăriile Cărtureşti şi Humanitas, benzinăriile OMV sau online.

 Categorii de bilete:

  • Categoria I – 150 lei
  • Categoria II – 130 lei
  • Categoria III – 100 lei


Concertul de Gală „MOZART – Music for the Soul” este organizat cu sprijinul Casei de avocatură Bondoc şi Asociaţii SCA și Renovatio Trading.

Coproducător: Radio România Muzical,

Parteneri media strategici: Radio România Cultural, RFI România

Parteneri media: Forbes România, Forbes Life, Revista Cariere, Cinemagia, Agerpres, Bookhub, Ziarul Metropolis, Zile şi Nopţi.

Fundația Calea Victoriei este singurul loc din București în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale si interactive. De peste 12 ani inspirăm prin arte și cultură și susținem tinerii talentați. Am reușit să ducem o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale și, în timp, am devenit o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători, artiști și traineri s-au format ca lectori.

Ne mândrim cu peste 50 000 de cursanți care au participat la proiectele noastre și cu peste 3000 de tineri care au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate). Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în toți acești ani: Cercul Militar Național, Grand Hotel Continental, Universitatea Națională de Muzică din București, Banca Națională a României, Teatrul Odeon și Muzeul Cotroceni.