TOM SI JERRY 2.0

Nu sunt spectacole active pentru acest eveniment!

Detalii eveniment

TOM ȘI JERRY 2.0

TEATRUL NAȚIONAL RADU STANCA SIBIU

PROIECȚIE DE FILM

Adaptare după „Jerry and Tom”, de Rick Cleveland

Traducerea: Florin Piersic jr.

Regia: Florin Piersic jr.

Scenografia: Tudor Prodan

Director De Imagine: Alexandru Condurache

Camera și Editare Video: Alexandru Condurache și Florin Piersic Jr.

Sunet: Ovidiu Păcurar

Asistent regie: Corina Predescu

Coordonator marketing: Daria Ciobanu

Manager proiect: Claudia Maior

Subtitrarea: Silvana Diana Vulcan

Sincronizarea: Mălina Popa

Distribuție: Marius Turdeanu, Ali Deac, Ioan Paraschiv

Nu, „Tom și Jerry 2.0” nu este un desen animat!

Este mai degrabă un film de acțiune pentru oameni mari. Este un text îndrăzneț și un spectacol pe măsură despre crimă și „compasiunea care e cel mai mare dușman”, destinat amatorilor de senzații tari și, mai ales, de umor negru.

„Tom și Jerry 2.0” e ca un blockbuster american cu de toate à la Tarantino. Personaje badass. Situații limită. Adrenalină. Plus multe alte întrebări (și răspunsuri) care v-au măcinat dintotdeauna: Cine l-a ucis pe Kennedy? Dar pe Elvis? Cine era adevăratul amant secret al lui Marilyn Monroe? Ce mare rol ar fi trebuit să joace Al Pacino?

Și, nu în ultimul rând: cum de este posibil ca niște criminali atât de sângeroși să devină niște personaje atât de atașante?

Profund impregnat de mitologia americană contemporană în care influențele cinematografice, personajele marginale desprinse din lumea underground și violența contextului social specific finalului de secol XX converg într-un univers ficțional magnetic, textul lui Rick Cleveland prezintă într-o succesiune fragmentară amețitoare camaraderia a doi natural born killers care încearcă să se conformeze filozofiei de viață impusă de jobul lor. Plasați la limita dintre caricatură și (anti)erou gangster, protagoniștii din „Tom și Jerry 2.0” ne oferă o incursiune cinică în lumea celor care ucid sau sunt uciși și care au convingerea intimă că prietenia poate învinge orice. Chiar dacă este posibil să se înșele...