Concertul Sepultura, ce va avea loc pe 7 februarie 2009 la Sala Polivalenta, a starnit discutii aprinse si a iscat ipoteze privind vizita trupei in Romania; din ce in ce mai multe voci cer un festival metal in Bucuresti, daca tot vin greii genului. 

Asadar, IMIPLACEMIE prezinta prima editie My Metal Festival 2009. Cap de afis: Sepultura.

ATENTIE: Biletele pentru concertul Sepultura achizitionate inainte de 5 ianuarie 2009 isi pastreaza valabilitatea si garanteaza accesul pe toata durata evenimentului. Festivalul va incepe la ora 18.00, iar portile vor fi deschise incepand cu ora 17.00.

Dew Scented este a doua trupa  ce si-a anuntat participarea la aceasta editie a festivalului. Thrash metal este genul adoptat de catre acestia, si au declarat recent ca mai bine ar renunta la muzica decat sa-si schimbe stilul. 7 albume, numele tuturor celor 7 incepand cu litera I… Immortelle (1996), Innoscent (1998), Ill-Natured (1999), Inwards (2002), Impact (2003), Issue VI (2005) , Incinerate (2007 ). Leif Jensen (voce), Martin Walczak (chitara), Marc-Andree Dieken  (tobe), Alexander Pahl  (Bass)si  Michael Borchers  (chitara) au dovedit, din 1992 incoace, ca sunt o “adevarata forta a noului gen de thrash metal”, cum le place sa afirme.

O alta trupa prezenta pe scena My Metal Festival  este The Sorrow. Influentati de Pantera, Machine Head, In Flames, At The Gates, dar si de Iron Maiden, Judas Priest, Mötley Crüe si Skid Row, austriecii au reusit sa-si faca loc pe scena metal, chiar daca au doar 2 ani de activitate. Matze (chitara si voce), Andi (chitara) , Tobi (bass si backing vocals) si Dominik (tobe) se vor afla in februarie 2009 in plina promovare a noului lor album, “Origin of the storm”,  ce va fi lansat pe 27 februarie 2009.

Sepultura este un exemplu perfect de thrash metal inteligent, cum le place sa se defineasca. Acest concept va fi reprezentat din plin in noul album, “A-Lex”, ce va fi lansat in luna ianuarie a anului 2009. Piesele sunt inspirate de cartea “Portocala Mecanica”’ a lui Anthony Burgess, si putem spune ca sunt putine prioecte pot fi considerate atat de impresionante sau ambitioase.“Multi au vazut filmul “Portocala Mecanica” a lui Stanley Kubrick, dar sunt putini  cei care stiu ca ultimele capitole ale cartii lipsesc din ecranizare. Acestea sunt, in opinia mea, esentiale in transmiterea mesajului pe care Anthony Burgess voia sa-l reprezinte, si anume ca libera alegere este cea mai importanta, totul depinde numai de tine”, declara Andreas Kisser. “Dupa ce paraseste spitalul, Alex, personajul principal al cartii, se intoarce la indeletncirile zilnice, se reintalneste cu vechii sai prieteni, se casatoreste si isi intemeiaza o familie. Isi decide singur soarta, indiferent de planurile pe care guvernul le-ar fi avut pentru el. Acesta este aspectul pe care Sepultura l-a subliniat in albumul A-Lex – numele albumului are dubla semnificatie (in rusa, a-lex inseamna “cel fara de lege”). Materialul este impartit in patru sectiuni. Primele trei urmaresc linia filmului, iar a patra este fidela finalului cartii. Fiecare parte a albumului incepe cu o mica explicatie a ceea ce va urma”, adauga Kisser.

A-lex I * Moloko Mesto * Filthy Rot * We`ve Lost You! * What I Do! *

A-lex II * The Treatment * Metamorphosis * Sadistic Values * Forceful Behavior * Conform *

A-lex III * The Experiment * Strike * Enough Said * Ludwig Van *

A-lex IV * Paradox.

Pe 12 ianuarie 2009 vor fi anuntate trupele romanesti ce vor participa la My Metal Festival.

Biletele se gasesc in reteaua Eventim (magazinele Germanos, magazinul New Rock, Live Metal Club, http://www.eventim.ro/)
Inapoi la lista stirilor