IMPORTANT: Biletele pentru acest eveniment se pot cumpăra exclusiv online
Într-o noapte de sânziene, noapte în care totul este permis, în palatul unei tinere contese, Julia, toate convențiile sociale, umane și morale dispar.
Rezultă o poveste spectaculoasă, intensă, plină de suspans, în care imprevizibilul și comedia alcătuiesc un melanj din care nu lipsesc eleganța și stilul.
Noaptea de sânziene, noapte de solstițiu în care cerul se unește cu pământul, este sărbătorită în toată Europa, din România până în Germania sau Suedia: o celebrare ancestrală a fertilității, senzualității și feminității.
Povestea îi are ca protagoniști pe actorul Radu Ștefan Bănică, descendent al uneia dintre cele mai celebre familii de artiști români, pe frumoasa și versatila actriță Cezara Munteanu, în rolul Domnișoarei Julia, și pe histrionica și mereu surprinzătoarea Meda Topîrceanu.
Iar Palatul devine, în acest context, mai mult decât un decor spectaculos: un spațiu al seducției și al degradării, al aparențelor și al secretelor, un loc în care frumusețea arhitecturală își găsește ecoul în frumusețea și complexitatea interioară a personajelor.
Un spectacol baudelairian aristocratic, în care splendoarea și decăderea coexistă, iar frumusețea nu exclude întunericul, ci îl poartă în sine.
Regia: Marcel Țop
Distribuția:
- Domnișoara Iulia – Cezara Munteanu
- Jean – Radu Ștefan Bănică
- Kristin – Meda Topîrceanu
Scenografia: Anca Cernea
Coregrafia: Silviu Mititelu
Balerini:
- Rebecca Bumputu
- Silviu Mititelu