Georg Breinschmid este unul dintre cei mai renumiţi muzicieni de jazz de origine austriacă pe arena internațională. În 2012 a fost nominalizat la Premiul Amadeus Music, categoria Jazz/World/Blues.
Breinschmid a studiat basul clasic la Universitatea de la Vienna.
El a evoluat în proiecte de muzică camerală ca Amadeus-Ensemble, Ensemble Kontrapunkte, Die Reihe şi a cântat în Orchestra Lower Austrian Tonkuenstler și Orchestra Filarmonicii Vieneze.
În scurt timp, Breinschmid a luat decizia de a refuza la cariera sa de instrumentalist de orchestră clasică, dedicându-se în întregime jazzului.
În 1999 a devenit muzician de jazz independent, impunându-se drept unul dintre cei mai virtuoși și versatili basiști pe scena internațională de jazz. Georg a colaborat cu Archie Shepp, Charlie Mariano, Kenny Drew Jr., Biréli Lagrène, Wolfgang Muthspiel, Vienna Art Orchestra, Triology, Megablast.
Începând cu anul 2005 Georg Breinschmid s-a impus printr-o manieră deosebită în calitate de compozitor. Compoziţiile sale sunt interpretate şi de alte grupuri, cum ar fi Ensemble Amarcord Wien, duetul „Bach & Bosnisch” şi de ansamblul „Bass Instinct”.
Producţia sa din 2002, „Mauve” a câştigat Premiul „Hans Koller” în categoria CD-ul Anului, iar în anul următor, la aceeaşi competiţie, Breinschmid a fost desemnat drept câştigător în categoria „Debutul anului”. Pe lângă premiile menţionate mai sus, colecţia sa de glorie include nominalizările la „Muzicianul Anului“ în 2007 şi 2009, iar cu trio-ul lui Christian Muthspiel la categoria „CD-ul anului“ (pentru „Against The Wind – The Music of Pirchner & Pepl”).